Top cinci cele mai scumpe cladiri din lume
Am vazut multe cladiri luxoase extrem de inovatoare pe exterior, la fel ca si in interior. Cu toate acestea, exista anumite cladiri construite cu bugete generoase care se ridica la sume cu mai multe zerouri decat ti-ai fi putut imagina vreodata, construite cu cele mai calitative materiale, pe suprafete de teren exclusiviste. Iata care sunt primele cinci cele mai scumpe cladiri din lume la ora actuala:
1. Bank of America Tower, Manhattan
Acest zgarie-nori situat in Manhattan a costat aproximativ 1 miliard de dolari. Situat la cartierul Manhattan din New York, Bank of America Tower are una dintre cele mai exclusiviste adrese – One Bryant Park. Cladirea are o inaltime de 366 metri si este situata intre strazile 42 si 43 pe Sixth Avenue. Proiectat de COOKFOX Architects, acest zgarie-nori de miliarde de dolari este probabil unul dintre cele mai ecologice si eficiente din lume. Avand statutul celei de-a treia cea mai inalte cladiri din New York, Bank of America Tower este, de asemenea, cea de-a cincea cea mai inalta cladire din SUA, aceasta mega-structura fiind premiata cu Best Tall Building Americas Award in 2010 de catre Council on Tall Buildings and Urban Habitat.
2. Statia Kyoto
Statia Kyoto este o statie centrala de transport situata in orasul japonez Kyoto, care contine, printre alte facilitati, un cinematograf, un mall si un hotel. Acest proiect a costat 1,25 miliarde de dolari. Statia Kyoto este a doua cea mai mare gara din Japonia si una dintre cele mai mari din lume. Statia, care contine elemente impresionante precum structura din sticla, un acoperis ondulat si o scara mare, a fost construita pentru a comemora intemeierea orasului Kyoto drept capitala in perioada Heian, acum 1200 de ani. Structura are, de asemenea, un ascensor urias cu ajutorul caruia pasagerii si oaspetii pot urca pana la noua etaje.
3. Burj Khalifa
Burj Khalifa este clasata drept a treia cea mai scumpa structura din lume, cu un pret al constructiei care se ridica la 1,5 miliarde de dolari. Se pare ca Burj Khalifa este, de asemenea, cea mai inalta cladire din lume la ora actuala si nu este renumita doar ca fiind cel mai popular zgarie-nori din Dubai, ci gazduieste si unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume. Inaltimea structurii este de aproximativ 830 de metri, are 163 de etaje cu o suprafata de 39,473 m2 si a fost nevoie de sase ani pentru a fi finalizata. Proiectat de Skidmore, Owings si Merrill, acestui proiect i s-a acordat premiul Best Tall Building Middle East & Africa in anul 2010. Este, de asemenea, vizitat de pasionatii de sporturi de aventura precum alpinism si BASE jumping, fiind utilizat si in blockbuster-ul “Mission Impossible”, cu actorul Tom Cruise in rolul principal.
4. Taipei 101
Acest zgarie-nori din Taipei, Taiwan, este al doilea cel mai scump din lume, cu un cost care s-a ridicat la fabuloasa suma de 1,8 miliarde de dolari. Inaugurat in 2004, Taipei 101 a fost declarat una dintre Cele Sapte Noi Minuni ale Lumii de catre Newsweek in 2006, iar in anul 2007 a fost numita cea mai inalta cladire din lume, pana cand Burj Khalifa a atins aceasta pozitie. Acest turn gazduieste Bursa din Taipei si este, de asemenea, proiectat pentru a fi rezistent la cutremure si taifunuri, destul de comune in regiune. Cladirea este extrem de inalta si de aceea are doua punti de observatie care ofera o vedere panoramica uluitoare asupra orasului Taipei. Designul cladirii este inspirat de pagoda chineza precum si de alte simboluri chinezesti, cu aprobarea unui maestru Feng Shui.
5. Antilla
Antilla este un zgarie-nori din orasul Mumbai care se face remarcat prin forma sa absolut unica. Aceasta cladire a costat 2 miliarde de dolari, fiind in prezent resedinta privata a magnatului de origine indiana, Mukesh Ambani. Antilla a primit chiar si statutul de Taj Mahal-ul secolului XXI, deoarece este una dintre cele mai luxoase si mai costisitoare resedinte din lume. Cladirea are 27 de etaje, dispune de un personal de 600 de angajati care au sarcina sa o mentina impecabila. Fiecare etaj este diferit, cu un amestec inedit de stiluri arhitecturale. Antilla se bazeaza pe principiile lui Vaastu Shastra.